Evenimente

Universitatea Politehnica Timișoara și Asociația de Sudură din România, sub egida Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT), au organizat, în premieră cel puțin europeană, o reuniune a specialiștilor din domeniul construcțiilor metalice (proiectare și execuție) și din cel al sudării. Pentru prima dată, specialiștii din cele două tabere, „obligați” să colaboreze, s-au așezat la aceeași masă pentru armonizarea celor două domenii și evidențierea legăturii dintre ele. De asemenea, s-a subliniat importanța cunoașterii anumitor noțiuni din ambele domenii, astfel încât produsul rezultat să fie optim (de exemplu, în faza de proiectare, proiectantul trebuie să aibă noțiuni de tehnologie de sudare pentru ca pe parcursul execuției să nu existe probleme).

 

În perioada 22-23 februarie 2018, Universitatea Tehnică de Constructii Bucuresti a găzduit întâlnirea rectorilor celor mai mari universități tehnice din țară reunite în Alianța Română a Universităților Tehnice (ARUT).

In cadrul acestei întâlniri au fost supuse dezbaterii şi s-au făcut propuneri referitoare la:

  • Granturile de cercetare;
  • Metodologia de alocare a cifrei de şcolarizare pe domenii universitare pentru studii universitare  de licenţă, master, doctorat;
  • Programul MEN-ANC pentru trunchiul comun din domeniul ingineriei.

O altă temă dezbătută  a fost regulamentul privind derularea mobilităţilor personalului universitar în cadrul programului ARUT- Exchange respectiv mobilităţile studenţilor in cadrul programului ARUT- Exchande S.

Au participat de asemenea, în calitate de invitați: Ministrul  Educaţiei Naţionale – Prof.univ.dr.ing. Valentin Popa, Ministrul Cercetării şi Inovării - Prof.univ.dr.ing. Nicolae Burnete, Ministrul Energiei - Prof.univ.dr.ing. Anton Anton, Preşedinte CNFIS - Prof.univ.dr. Claudia Popescu, Preşedinte ARACIS - Prof.univ.dr.ing. Iordan PETRESCU precum şi Prof.univ. dr.ing. Tiberiu Dobrescu - președinte ANC şi Prof.univ.dr.ing. Nicolae Postăvaru - vicepreședinte ANC.

Parteneriatul dintre Universităţile Tehnice din România şi Grupul Institutelor Naţionale de Ştiinţe Aplicate din Franţa (INSA) a primit Premiul Juriului pentru "impactul pozitiv asupra relaţiei dintre companiile franceze şi române şi mediul universitar''.

Parteneriatul a fost iniţiat de Universitatea Politehnica din Bucureşti, iar premierea a avut loc în cadrul Galei organizate de Camera de Comerţ şi Industrie Franceză din România la care au participat peste 400 de reprezentanţi ai instituţiilor publice, parteneri şi companii membre CCIFER.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, premiul a fost acordat reprezentantului Alianţei Universităţilor Tehnice din România, Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti.

"Acest premiu reprezintă recunoaşterea de către comunitatea de afaceri a valorii şcolii româneşti şi a parteneriatelor internaţionale ale ARUT", a afirmat rectorul UPB.

În perioada 4-6 mai 2017, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a găzduit întâlnirea rectorilor celor mai mari universități tehnice din țară reunite în Alianța Română a Universităților Tehnice (ARUT). Membrii fondatori ai acestei alianțe sunt Universitatea Politehnica din București, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Tehnică de Construcții din București și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Attachments:
Download this file (Reuniunea membrilor ARUT_mai 2017.pdf)Reuniunea membrilor ARUT_mai 2017.pdf[ ]208 kB